Părintele Andrei Cucoș s-a mutat la Domnul

26 Iulie 2024

          S-a născut la data de 10 martie 1971, în orașul Târgu Neamț, județul Neamț, din părinții Neculai și Lucia.

          A urmat cursurile școlii primare și gimnaziale la Școală Generală Nr. 5 din orașul Târgu Neamț. În anul 1994 a absolvit Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț. Între anii 1994-1998 a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, secția Pastorală, promovând examenul de licență cu tema „Biserica în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare”. În anul 2003, în ziua de 29 iunie, s-a căsătorit cu domnișoara Grigore Adina, din Grumăzești, întemeind o familie, având o fiică Alexia - Ioana.

          După absolvirea Facultății de Teologie, începând cu anul 1999, a activat ca profesor de religie ortodoxă la Școala Nr. 8 din Târgu Neamț, iar din anul 2003 până în prezent a susținut o bogată activitate la catedra de religie din cadrul Școlii Gimnaziale Grumăzești. A susținut examenul de definitivat în învățământ în sesiunea august 2005.

          În anul 2006 a fost hirotonit preot de către Preafericitul Părinte Daniel, pe atunci mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pe seama Parohiei Valea Albă-Războieni, județul Neamț, Protopopiatul Târgu Neamț. În cadrul parohiei s-a distins prin numeroase activități pastoral-misionare manifestând respect pentru cele sfinte, dragoste față de enoriași și s-a remarcat prin multiple activități administrativ-gospodărești, educaționale, social-filantropice, restaurând biserica parohială.

          După o perioadă de suferință, P.C. Pr. Cucoș-Grigore Andrei-Nicolaie a trecut la cele veșnice în ziua de duminică, 21 iunie 2024.

          Luni seară, în jurul orei 19, trupul neînsuflețit al părintelui a fost depus la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu-Neamț, unde un sobor de preoți din Protopopiatul Târgu-Neamț, împreună cu P.C. Pr. Protopop Axentioi Neculai, a oficiat slujba premergătoare înmormântării.

         A doua zi s-a săvârșit Utrenia și Sfânta Liturghie, protos fiind Pr. Protopop Axentioi Neculai înconjurat de un sobor de preoți. Începând cu ora 11 a fost oficiată slujba înmormântării de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Din sobor au făcut parte preoți din Protopopiatul Târgu-Neamț și foști colegi ai părintelui Andrei. La slujbă a participat un număr impresionant de credincioși, mai ales din parohia care a fost păstorită de părintele Andrei, membrii familiei, elevi de la Școala Gimnazială Grumăzești, unde Părintele Andrei a predat disciplina Religie, precum și cunoscuți ai părintelui.

          Cuvântul de mângâiere către familie și credincioși a fost rostit de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, care a îndemnat pe preoții coslujitori, dar și pe cei prezenți, să-l pomenească pe părintele Andrei-Nicolae în rugăciunile lor.

         Conform ritualului înmormântării preoților, sicriul cu trupul părintelui a fost purtat de preoți în jurul bisericii. Cortegiul funerar s-a îndreptat către cimitirul orașului Târgu-Neamț la locul de veci al părintelui Andrei, alături de părinții săi trupești.

          Veșnica lui pomenire!

                                                                                                                                                                                         Diacon Gelu Ioniță

Atașamente: 
Image icon p1.jpeg